RENAŞTEREA CONŞTIINŢEI LEMURIENE

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Invocare la Flacăra Vindecării







Preaiubită Prezenţă EU SUNT, Iubiți Îngeri ai Flacării Vindecării,
Preaiubită Mamă Maria și Arhanghel Raphael, Iubite Hilarion și toate 
Ființele din Lumină care servesc pe Raza Vindecării. 


Eu vin acum înaintea Flăcării Tale pentru a cere vindecare în numele
Lui Dumnezeu. Eu stau cu Prezența mea Dumnezeu, să fiu eliberat/ă și
vindecat/ă de toate poverile fizice prin Lumina și Iubirea Ta
Vindecătoare. De asemenea, cer să fiu vindecat/ă de toate cicatricile
eterice, traume psihice și emoționale din această viață și din trecut.


Flacără a Vindecării de verdele cel mai pur, binecuvântează-mi forma și

fă-mă întreg! Şi toarnă confort în sufletul meu și iluminare peste mintea mea.
EU SUNT Perfecțiunea Lui Dumnezeu manifestată în corp, minte și suflet.
EU SUNT Lumina Vindecătoare a Lui Dumnezeu care curge şi mă face
să fiu întreg. EU SUNT Prezența Maestrului care îmi încarcă toate corpurile
cu Iubire. Preaiubită Prezență a Lui Dumnezeu, așa cum îmi transform eu
conștiința, Să se manifeste perfecțiunea cerului în viața mea de zi cu zi,
Trimite Raza Ta de Vindecare asupra sufletului meu!


EU SUNT Prezenţa lui Hristos care mă încarcă cu Lumina Ta Radiantă

Vindecătoare până când devin manifestarea deplină a acestei Lumini.
Preaiubit EU SUNT! Preaiubit EU SUNT! Preaiubit EU SUNT!

    
   Rugăciuni la cele Şapte Flăcări Sacre - Aurelia L.J

      Traducere  Suzi Mirea

Susţineţi printr-o DONAŢIE această activitate a lui Suzi Mirea pentru timpul acordat acestor lucrări necesare tuturor în aceste vremuri de transformări planetare! Butonul „DONATE” în dreapta paginii fiind activ!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CONTRIBUIŢI CU O "DONAŢIE" DE LA "INIMĂ-LA-INIMĂ"

Susţineţi printr-o DONAŢIE această activitate a lui Suzi Mirea pentru timpul acordat acestor lucrări necesare tuturor în aceste vremuri de transformări planetare! Butonul „DONATE” în dreapta paginii fiind activ!

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, pentru Renasterea Constiintei Lemuriene!