RENAŞTEREA CONŞTIINŢEI LEMURIENE

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Rugăciunea Sfântului Francisc






DOAMNE, fă-mă un instrument al păcii Tale.
Unde este ură, lasă-mă să semăn Iubirea.
Unde este un prejudiciu, iertare,
Unde este îndoială, credință,
Unde este disperare, speranță,
Unde este întuneric, lumină,
Și unde există tristețe, bucurie.


MAESTRU DIVIN, permite-mi să nu caut
Atât de mult pentru a fi consolat, ca să consolez,
Pentru a fi înțeles, ca să înțeleag,
A fi iubit, ca să Iubesc.
Pentru că este în dăruirea pe care o primim,
În iertarea faptului că suntem iertați,
Și murim că suntem născuți pentru viață veșnică.


Spuneți-o în fiecare zi de trei ori și așteptați
un miracol de transformare!


    Rugăciuni la cele Şapte Flăcări Sacre - Aurelia L.J

      Traducere  Suzi Mirea




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CONTRIBUIŢI CU O "DONAŢIE" DE LA "INIMĂ-LA-INIMĂ"

Susţineţi printr-o DONAŢIE această activitate a lui Suzi Mirea pentru timpul acordat acestor lucrări necesare tuturor în aceste vremuri de transformări planetare! Butonul „DONATE” în dreapta paginii fiind activ!

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, pentru Renasterea Constiintei Lemuriene!